O doamna minunată, Louise Hay spunea „Uită-te în ochii tăi și iubește-te pe tine și pe copilul din tine”.

Și totuși, de ce este atât de greu să ne uităm la noi, în oglindă și să ne spunem cuvinte frumoase, să ne apreciem, să ne mulțumim, să ne susținem?

Poate sună ciudat, însă dacă nu reușim să facem aceste lucruri pentru noi, nu avem cum să ne așteptăm la ceilalți să le facă. Și dacă le fac, nu știm cum să reacționăm, ce să facem, ne sinchisim și nu credem că le merităm.

În sesiunea de ieri mi-am adus aminte de perioada în care mă simțeam nelalocul meu când primeam un compliment sau când mi se mulțumea pentru ceva.

Era într-adevăr o provocare să primesc dar și să ofer complimente – acestea două merg mâna în mâna.

Pe parcurs am realizat că de fapt la rădăcina era o lipsa de încredere în mine, solidificată în timp de condiționări din școală, familie, societate. Cu răbdare, blândețe și perseverență, ajungem să ne vedem pe noi cu adevărat și să ne cunoaștem din ce în ce mai bine. 

Însă procesul continuă toată viață – nu se termină nici când ne găsim echilibrul și ne este ușor să oferim dar și să primim complimente, și nici când avem o reușită mare. Mereu apar noi și noi provocări și ne întâlnim cu situații care ne dau peste cap sau ne pun în fața unei situații neprevăzute. Și atunci ceea ce ajută este o ancora care ne readuce la echilibru.

Una dintre aceste ancore este exercițiul cu oglinda. Este fabulos și ne pune față în față cu noi, cu sufletul nostru minunat.

Tu când te uiți în oglindă ce vezi? 

Exercițiu:

Astăzi m-am uitat la mine în oglindă și am văzut…… ( completează cu minim 5 lucruri pe care le-ai văzut, pentru care te apreciezi și îți mulțumești)